Sisteme GDS pentru agenții de turism: contractul decide

Agenția vinde zboruri așa cum o fac multe agenții mici. Tarifele vin din portalul unui consolidator, ofertele pleacă pe WhatsApp, iar consolidatorul emite biletul după ce clientul a plătit. Merge. Apoi vine un reprezentant al unui furnizor, sau un fost coleg care acum conduce un birou mai mare spune la o cafea: o agenție adevărată are propriul GDS. Proprietarul ajunge acasă, caută „care GDS e cel mai bun pentru agenții de turism” și petrece o seară comparând capturi de ecran cu afișaje de tarife.
Comparația aceasta e locul greșit de unde să începi. Sistemele GDS pentru agenții de turism diferă prin ecrane, dar dacă vreunul se plătește în biroul tău se decide în contract și în propriul tău mod de lucru: cine emite biletul, la ce te angajezi, cine stă la terminal și unde ajunge rezervarea după ce a fost făcută. Două agenții pot semna cu același GDS în aceeași zi și pot ajunge la rezultate opuse.
Ce îi oferă un GDS unei agenții și ce nu
Un GDS este un canal de rezervare. Prin el, personalul instruit caută în inventarul companiilor aeriene, ține locuri într-un PNR, stabilește prețul itinerariului după regulile tarifare și vede orarele și disponibilitatea așa cum le vede industria de zeci de ani. Pentru o agenție care face itinerarii complexe, rezervări de grup sau multe modificări, acest ecran de lucru e cu adevărat util. Un agent bun pe terminal e rapid.
Ce NU îți oferă abonamentul este lista care îi surprinde pe oameni:
- Dreptul de emitere. A face o rezervare și a emite un bilet sunt permisiuni separate. Emiterea în nume propriu înseamnă acreditare și obligațiile de decontare care vin cu ea. Fără ea, tot un consolidator sau o agenție-gazdă emite, iar tu te întorci la aranjamentul pe care îl aveai, cu un contract în plus deasupra.
- Credit la companiile aeriene. GDS-ul nu îți împrumută bani și nu îți dă o limită. Cine emite poartă decontarea și stabilește condițiile cu tine.
- Un site web. Un terminal e pentru personalul tău. Clienții nu îl văd și nimic de pe el nu devine o pagină de pe care să poată rezerva.
- Adaosuri, clienți și rapoarte. Rezervarea trăiește în GDS. Ca ea să ajungă în facturi, în fișele clienților și în cifrele lunare e o treabă de mid-office sau back-office, făcută de obicei de alt software sau de mână.
Dacă motivul pentru care vrei un GDS este „vrem să arătăm ca o agenție adevărată”, merită citită lista de două ori. Cea mai mare parte din ce face o agenție să pară adevărată în ochii clientului stă în afara terminalului.
Întrebările care stabilesc costul, înainte să-ți arate cineva un ecran
Orice GDS poate căuta, rezerva și calcula prețuri. O demonstrație va dovedi asta și nimic altceva. În schimb, du aceste întrebări reprezentantului furnizorului și cere răspunsurile în scris:
- Cine emite biletul? Propria ta acreditare sau un consolidator cu care lucrezi deja? Dacă e consolidatorul, va accepta rezervările făcute în biroul tău GDS și în ce condiții?
- La ce volum te angajezi? Multe contracte de agenție sunt legate de volumul rezervărilor. Întreabă care e angajamentul, cum se măsoară și ce se întâmplă exact într-o lună liniștită.
- Cine va lucra pe terminal? Numește persoana. Întreabă cum va fi instruită, cât durează până devine productivă și ce se întâmplă cu rezervările tale când e în concediu sau pleacă.
- Unde ajung rezervările mai departe? Cum devine un PNR factură, fișă de client și un rând în raportul lunar? Dacă răspunsul e „personalul tău le tastează din nou”, socotește și timpul acela.
- Conținutul tău e acolo? Dacă clienții tăi zboară mai ales cu companii care vând în afara canalului tradițional sau rezervă mai multe hoteluri și pachete decât zboruri, verifică dacă GDS-ul arată ce cumpără ei de fapt.
- Cât costă plecarea? Perioada de preaviz, rezilierea anticipată, ce se întâmplă cu istoricul PNR. Șansele să schimbi furnizorul mai târziu sunt mai mari decât crezi azi.
Observă că „care GDS e cel mai bun” nu apare. Odată ce aceste șase au primit răspuns pentru doi furnizori, comparația de obicei se face singură, iar ecranele devin un detaliu.
Întrebarea NDC ține de punctul cinci și are propriul articol: ce a schimbat NDC și ce nu o tratează pentru cei care o integrează. Dacă n-ai avut niciodată propriul drept de emitere, cum își emite biletele o agenție fără IATA explică aranjamentul în care ești deja și de ce s-ar putea să nu trebuiască înlocuit.
Patru moduri de a vinde zboruri, unul lângă altul
Un contract GDS e un răspuns la întrebarea „cum ar trebui să vindem zboruri”. Nu e singurul, iar pentru unele birouri nu e cel mai bun. Iată cele patru forme pe care agențiile mici le folosesc în realitate.
| GDS cu emitere proprie | GDS, emite consolidatorul | Portalul B2B al consolidatorului | Site de rezervări cu brand propriu pe conținut de la furnizori | |
|---|---|---|---|---|
| Cine emite biletul | Tu | Consolidatorul | Consolidatorul | Depinde de aranjamentul cu furnizorii din spatele site-ului |
| Ce semnezi | Contract GDS plus acreditare și obligațiile ei | Contract GDS plus condițiile consolidatorului | Condițiile consolidatorului | Condițiile platformei; acces la furnizori conform înțelegerii |
| Cine trebuie instruit | Personalul de terminal și de emitere | Personalul de terminal | Oricine poate folosi un site | Personalul tău într-un panou de administrare; clienții rezervă singuri |
| Ce vede clientul | Nimic; trimiți oferta prin mesaj | Nimic; trimiți oferta prin mesaj | Nimic; trimiți oferta prin mesaj | Un site de rezervări sub brandul tău |
| Adaosuri, clienți, rapoarte | Software separat sau foi de calcul | Software separat sau foi de calcul | Ce oferă portalul | În panoul de administrare al site-ului |
| Costul schimbării de direcție | Cel mai mare: două seturi de obligații | Condițiile de ieșire din contractul GDS | Mic | Mic spre moderat |
Unii cititori nu vor fi de acord cu ultimul rând și ar trebui să-l verifice cu propriile contracte. Rostul tabelului e că cele patru coloane răspund la probleme diferite. Un GDS răspunde la „personalul meu are nevoie de un ecran de rezervare mai rapid și mai profund”. Un site cu brand răspunde la „clienții mei ar trebui să poată rezerva fără să-mi scrie”. O agenție care are a doua problemă și cumpără prima soluție va fi dezamăgită de un GDS perfect bun.
Pe această platformă, conținutul de zboruri și hoteluri ajunge la o agenție prin grupuri de furnizori, fiecare serviciu se activează separat pentru fiecare agenție, iar fiecare agenție primește propriul panou de administrare cu rezervări, clienți, adaosuri și rapoarte. Un magazin cu brand propriu poate fi pornit din asistentul de înregistrare fără card. Dacă vrei în schimb ca propriile tale sisteme sau ale unui partener să rezerve prin ea, API-urile de zboruri și hoteluri ale platformei se deschid printr-o discuție, nu printr-o cheie self-service; vezi ce acoperă API-urile de turism înainte să decizi de unde ar trebui să pornească rezervările tale.
Cât costă să alegi după ecrane
Eșecurile nu sunt dramatice. Sunt lente.
O agenție semnează pentru un volum pe care îl atinge în lunile cele mai bune și îl ratează în celelalte, iar diferența devine un rând pe factură pe care nu l-a bugetat nimeni. Un singur angajat învață terminalul; când pleacă, rezervările făcute de el sunt greu de servit de altcineva, iar următorul angajat are nevoie de instruire până să fie util. PNR-urile se adună în GDS, în timp ce contabilitatea se face tot din capturi de ecran de pe WhatsApp, așa că cifrele lunii nu se potrivesc niciodată. Și după toate acestea, agenția tot nu are site, pentru că GDS-ul nu urma să i-l ofere niciodată.
Nimic din toate acestea nu înseamnă că un GDS e o greșeală. Pentru un birou cu emitere acreditată, volum constant și personal care trăiește pe terminal, e unealta potrivită. Înseamnă doar că decizia o iau cele șase întrebări de mai sus, nu ecranul de tarife care arată cel mai clar într-o demonstrație.