De câți furnizori API pentru hoteluri ai nevoie? Numără maparea

Căutarea de hoteluri a intrat în producție trimestrul trecut pe un singur furnizor și, o vreme, nimeni nu s-a plâns. Apoi vânzările îți trimit o captură de ecran. Un client își planifica Istanbulul, a găsit pe telefon un hotel de patru stele și a întrebat de ce site-ul vostru nu îl afișează deloc. Nu un preț mai prost. Nicio listare. Următorul mesaj e adresat ție: adăugăm încă un furnizor?
Probabil. Dar de câți furnizori API pentru hoteluri ai nevoie nu e o întrebare de acoperire cu un răspuns de acoperire. Fiecare furnizor adăugat lărgește inventarul și, în același timp, îți trimite hoteluri pe care le ai deja, sub alt nume, cu alt ID și cu coordonate ușor diferite. A doua integrare e în mare parte cod. Tot ce urmează e în mare parte deduplicare, și exact acest cost lipsește când lumea numără furnizorii.
Fiecare furnizor înseamnă două fluxuri, nu unul
Un furnizor de hoteluri îți dă două lucruri foarte diferite, iar tratarea lor ca unul singur stă la baza celor mai multe greșeli de început.
Primul este conținutul static: numele proprietăților, adrese, coordonate, clasificare pe stele, fotografii, descrieri de camere, facilități. Se schimbă lent. Îl tragi în bloc, îl stochezi și îl reîmprospătezi după un calendar măsurat în zile. Al doilea sunt tarifele live: ce e disponibil pentru aceste date, pentru această ocupare, la ce preț și cu ce politică de anulare. Asta se schimbă între căutare și rezervare. O ții în cache cel mult câteva minute și o reverifici la prebook indiferent ce a spus căutarea.
Deci două durate de cache, două moduri de a eșua. Conținutul static învechit arată fotografia greșită. Un tarif învechit vinde o cameră la un preț pe care furnizorul nu îl va onora. Când adaugi un furnizor, adaugi ambele fluxuri, iar cel static e locul unde se ascunde munca adevărată, pentru că pe el trebuie să îl reconciliezi cu tot ce deții deja.
De ce același hotel sosește de trei ori
Conectează trei furnizori în același oraș și caută. Vei vedea ceva de genul: un furnizor îi spune Grand Plaza Hotel Taksim, altul Grand Plaza Taksim, al treilea GRAND PLAZA HTL - ISTANBUL. Trei coduri interne. Trei seturi de coordonate la câțiva pași unul de altul. Trei seturi de fotografii, unul dintre ele dinainte de renovare. Pentru călătorul tău, arată ca un site stricat.
Soluția este un strat de mapare, iar câmpul după care deduplici nu este numele. Este propriul tău ID canonic de proprietate. Codul de hotel al fiecărui furnizor trimite către el printr-un tabel de mapare: furnizor, cod hotel la furnizor, ID canonic. Codul furnizorului nu devine niciodată cheia primară a catalogului tău, pentru că în clipa în care adaugi al doilea furnizor decizia aceea devine foarte scumpă de întors.
Cum decizi că două coduri sunt același hotel e o problemă de potrivire și rareori e curată:
- Un cod de mapare extern comun, când furnizorii îl au, e cel mai puternic semnal. Nu toți îl au, și nu pentru fiecare proprietate.
- Coordonate pe o rază mică, plus un nume normalizat (scoți „hotel”, orașul, punctuația, majusculele) prind cea mai mare parte din rest.
- Adresa și numărul de telefon tranșează cazurile strânse. Două unități ale aceluiași lanț pe aceeași stradă sunt exact situația în care numele și distanța coincid, iar hotelurile sunt diferite.
- Ce rămâne merge într-o coadă de verificare umană. Nu intră în producție pe o presupunere.
Camerele sunt mai grele decât hotelurile
Odată mapată proprietatea, camerele tot nu se pun de acord. „Deluxe King”, „Superior Room, 1 King Bed” și „Double Room - City View” pot fi aceeași cameră sau trei camere diferite. Cele mai multe echipe compară ofertele de camere la nivel de proprietate, după tipul de masă, condițiile de anulare și preț, în loc să încerce să mapeze fiecare nume de cameră între furnizori. E o alegere apărabilă. Doar fă-o intenționat și arată-i călătorului destul din descrierea furnizorului ca să știe ce rezervă.
Un furnizor, mai mulți sau un agregator
Trei drumuri, iar comparația cinstită e despre cine duce maparea și riscul de paritate tarifară, nu despre acoperirea din broșură.
| Acoperire | Risc de paritate tarifară | Efort de integrare | Cine se ocupă de mapare | |
|---|---|---|---|---|
| Un furnizor, direct | Puternică unde furnizorul e puternic, subțire în rest | Mare: când prețul lui e greșit, nu ai o a doua cotație | O integrare, ambele fluxuri | Nimeni nu trebuie; un cod per hotel |
| Mai mulți furnizori, direct | Cea mai largă pe care o poți controla | Mai mic: poți alege cotația mai bună pentru fiecare sejur | Una per furnizor, plus stratul de mapare, plus întreținerea lui | Tu, permanent |
| Un agregator | Largă, decisă de sursele agregatorului | Mixt: vezi prețul pe care alege să îl transmită | O integrare | Agregatorul, cu judecata ta pentru ce scapă |
Poți fi în dezacord cu rândul din mijloc, și multe echipe sunt: a deține maparea înseamnă și a deține calitatea rezultatelor tale, iar unii nu ar ceda-o niciodată. Ideea e că e o decizie de personal la fel de mult cât una tehnică. Tabelul de mapare nu e un proiect cu dată de final.
Cum stabilești numărul
Numără piețe, nu furnizori. Începe cu un furnizor puternic acolo unde vinzi cel mai mult. Ține un jurnal al căutărilor care au ieșit goale sau sărace și al capturilor de ecran trimise de vânzări. Adaugă al doilea furnizor când poți numi orașele și proprietățile care îi lipsesc primului, și verifică dacă candidatul chiar le acoperă înainte să semnezi ceva.
Fiecare adăugare ar trebui să închidă un gol pe care îl poți enumera. Dacă nu îl poți enumera, noul furnizor îți trimite mai ales duplicate ale hotelurilor pe care le vinzi deja. Am scris separat despre cum judeci API-urile de turism după axele lor, nu după broșuri, iar acel cadru se aplică fiecărui candidat de aici.
Să nu integrezi totul singur
Există și un al patrulea drum: integrezi o singură dată cu o platformă care deține deja conexiunile cu furnizorii. Pe această platformă conținutul furnizorilor se partajează prin grupuri de furnizori, nu prin contracte unu-la-unu, iar un tenant vede furnizorii pe care grupurile lui i-i acordă. Pentru un dezvoltator, asta mută întrebarea „ce furnizori stau în spatele căutării mele de hoteluri” din cod în configurare: construiești pe un singur API de hoteluri, iar mixul de furnizori e un aranjament comercial, nu încă un sprint de integrare.
Nu elimină întrebările din acest articol. Întreabă cum se face maparea pentru furnizorii pe care i-ai primi și testeaz-o în orașele pe care le vinzi, nu în orașul demo. Accesul la API-urile de zboruri și hoteluri începe ca o discuție, nu ca o cheie self-service, și exact acela e momentul potrivit să întrebi asta.
Cât te costă subintegrarea
Hotelul lipsă din captura de ecran nu e o rezervare pierdută. E un client care acum își verifică telefonul înainte să îți scrie, iar după încă vreo câteva situații de felul ăsta, în loc să îți scrie. Agenția nu a greșit cu nimic la capitolul servicii. Căutarea ei pur și simplu nu știa că proprietatea există.
Supraintegrarea costă altfel: trei rânduri cu același hotel în rezultate, trei politici de anulare de explicat la ghișeu, trei contracte și trei seturi de credențiale de rotit. Niciunul dintre eșecuri nu apare într-un număr de furnizori. Ambele apar în ce vede un călător pe pagina de rezultate.
Construiește partea de tarife live așa încât să reziste furnizorilor lenți; am acoperit asta în proiectarea unui client de disponibilitate hotelieră. Apoi lasă golurile pe care le poți numi să decidă câți furnizori stau în spatele ei.